preview image

Acord de parteneriat ASE – CNDR

  1. Acasa Comunicare Evenimente 2026 Acord de parteneriat ASE – CNDR

În data de 23 martie a.c., ASE, reprezentată de Rector, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, și Consiliul Național al Dizabilității din România, reprezentat de Președinte, Daniela Tontsch, au semnat un Acord de parteneriat care deschide un cadru de colaborare instituțională cu relevanță strategică în domeniul educației incluzive și al dezvoltării durabile. Obiectivul central al parteneriatului îl reprezintă dezvoltarea și consolidarea unor inițiative comune dedicate facilitării accesului echitabil la educație, prin implementarea de programe specifice, măsuri de sprijin și instrumente adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități.
Colaborarea vizează, totodată, promovarea unei culturi organizaționale bazate pe egalitate de șanse, responsabilitate socială și incluziune, precum și dezvoltarea unui mediu academic deschis, accesibil și conectat la standardele europene.
„Educația de calitate trebuie să fie, în mod real, accesibilă tuturor. Prin acest parteneriat, ne asumăm nu doar un obiectiv instituțional, ci o responsabilitate profundă: aceea de a construi un mediu academic în care fiecare student are șansa de a-și valorifica potențialul. Incluziunea nu este un concept abstract, ci o direcție concretă de dezvoltare pentru ASE”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE.
Prin acest demers, Academia de Studii Economice din București își consolidează rolul de instituție de referință în formarea de competențe relevante pentru societatea contemporană și își reafirmă sprijinul pentru construirea unui ecosistem educațional în care excelența și incluziunea coexistă în mod autentic. Foto…

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.