În perioada 13–17 mai a.c., un grup de 20 de studenți ai programului MBA Energy de la ASE au participat la un study trip în Republica Moldova, coordonat de prof. univ. dr. Cristian Bușu, prorector responsabil cu Managementul economico-financiar și cadru didactic al programului.
Agenda academică și profesională a inclus o serie întâlniri cu instituții și organizații relevante pentru domeniul energiei și al economiei regionale.
- În data de 14 mai, delegația ASE a fost primită la compania Premier Energy, unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul distribuției de energie din Republica Moldova și companie activă și pe piața din România. Discuțiile au vizat transformările actuale din sectorul energetic, provocările regionale și perspectivele dezvoltării pieței de energie în context european.
- În data de 14 mai, prof. univ. Cristian Bușu a avut o întâlnire oficială cu doamna Anca Dragu, Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei și profesor asociat al programului MBA Energy de la ASE. Dialogul a evidențiat importanța conexiunii dintre mediul academic, sectorul financiar și industriile strategice, într-un context economic și geopolitic în continuă transformare.
În cadrul „BBS Connect Tour 2026”, Bucharest Business School din cadrul ASE a organizat la Academia de Studii Economice din Moldova, la Chișinău, un eveniment dedicat promovării programelor MBA și Executive MBA, adresat profesioniștilor interesați de leadership, dezvoltare executivă și educație managerială internațională.
Evenimentul a reunit manageri și specialiști din banking, energie, asigurări și mediul corporativ, interesați de oportunitățile academice și profesionale oferite de BBS ASE.
Caravana BBS ASE a fost coordonată de prof. univ. dr. Cristian Bușu, alături de doamnele prodecan, conf. univ. dr. Ramona Ștefania Igreț și lect. univ. dr. Cristina Spirescu. Foto…