În data de 2 iulie a.c., Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, a primit vizita unei delegații a Middle Technical University din Bagdad, Irak, condusă de Prof. Dr. Wadhah Amer Hatem, Președintele universității. La întrevedere a participat și prof. univ. dr. Constantin-Marius Profiroiu, prorector pentru relații internaționale.
Discuțiile au evidențiat interesul comun pentru consolidarea relațiilor de cooperare academică și dezvoltarea unor proiecte cu impact în domeniul educației și cercetării.
Cele două universități au convenit inițierea demersurilor pentru semnarea unui Memorandum de Înțelegere (MoU) și a unui Acord Erasmus+, care vor crea cadrul instituțional pentru dezvoltarea mobilităților academice și a proiectelor comune.
În cadrul întâlnirii au fost analizate posibilitățile de dezvoltare a unui program de dublă diplomă în domeniul afacerilor și al relațiilor internaționale, precum și inițierea unui program de formare în diplomație economică.
Delegația irakiană și-a exprimat, totodată, disponibilitatea de a invita cadre didactice din ASE București să susțină cursuri în cadrul programelor universitare proprii și interesul pentru formarea doctoranzilor în cadrul școlilor doctorale ale Academiei de Studii Economice din București.
Întâlnirea confirmă preocuparea Academiei de Studii Economice din București pentru extinderea parteneriatelor internaționale și dezvoltarea unor colaborări academice care creează noi oportunități pentru studenți, cadre didactice și cercetători. Foto…