Vizita Rectorului ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, alături de prof. univ. dr. Paul Pocatilu, prorector responsabil cu dezvoltarea instituțională, și de membrii echipei de management a proiectului, de monitorizare la obiectivul de investiții din Complexul Moxa – Corp B, finanțat prin Programul Regional București–Ilfov 2021–2027.
Au fost analizate stadiul fizic al lucrărilor raportat la graficul de execuție, vulnerabilitățile identificate în procesul de implementare, precum și indicatorii asumați prin contractul de finanțare. Totodată, au fost evaluate măsurile adoptate pentru asigurarea finalizării proiectului în condiții de eficiență, performanță și sustenabilitate.
Prin astfel de investiții, Academia de Studii Economice din București își continuă procesul de modernizare a infrastructurii universitare, în acord cu obiectivele strategice privind dezvoltarea unui campus academic modern, funcțional și adaptat cerințelor actuale ale educației și cercetării. Foto…